Un post de radio din Essex a anunțat din greșeală moartea regelui Charles al III-lea. „Scuze pentru inconvenient. Eroare informatică”

Un post de radio din Essex a anunțat din greșeală moartea regelui Charles al III-lea. „Scuze pentru inconvenient. Eroare informatică”

Un post de radio din Essex a anunțat din greșeală moartea regelui Charles al III-lea. „Scuze pentru inconvenient. Eroare informatică”

Data publicării:
regele charles
FOTO: Profimedia Images

Un post de radio local britanic și-a cerut scuze miercuri „pentru neplăcerile cauzate” după ce a anunțat din greșeală decesul regelui Charles al III-lea. Anunțul eronat a fost făcut marți după-amiază din cauza unei erori informatice la sediul principal din Maldon, în estul comitatului Essex, a precizat Radio Caroline într-o postare pe rețelele de socializare, scrie Euronews.

Postul radiofonic local din sud-estul Angliei a prezentat miercuri scuze publice regelui Charles al III-lea şi ascultătorilor săi.

„Eroarea a declanșat așa-numita procedură de «moarte a monarhului», pe care toate posturile din Marea Britanie o țin pregătită, sperând totuși să nu fie nevoie să o folosească”, a scris directorul postului, Peter Moore.

„Radio Caroline a încetat atunci să mai emită, așa cum se cerea, ceea ce ne-a determinat să reluăm programul și să difuzăm scuze în direct”, a declarat el într-o postare pe Facebook.

El a menţionat „o eroare informatică survenită în studioul principal”.

Emisiunea de marţi după-amiază nu este disponibilă pentru a fi ascultată în reluare pe site-ul acestui post radiofonic din Essex, un comitat din sud-estul Angliei.

Radio Caroline „a avut plăcerea de a difuza mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Regina (Elisabeta a II-a, decedată în septembrie 2022) şi, de atunci, pe cel al regelui, iar noi sperăm că vom putea să continuăm să facem acest lucru timp de mulţi ani de acum înainte”, a adăugat directorul postului radiofonic.

După ce şi-au dat seama de eroare, reprezentanţii postului, care a fost înfiinţat în 1964, au prezentat scuze publice în direct, apoi pe reţelele de socializare, regelui şi ascultătorilor „pentru neplăcerile cauzate”.

Regele Charles al III-lea se afla într-o vizită în Irlanda de Nord marţi după-amiază în momentul în care Radio Caroline a anunţat din greşeală decesul său.

Monarhul britanic, în vârstă de 77 de ani, continuă să urmeze un tratament pentru cancer, al cărui diagnostic l-a dezvăluit în februarie 2024. 

Înființat în 1964 pentru a contesta monopolul BBC în domeniul radiodifuziunii, Radio Caroline își desfășura anterior activitatea de pe nave aflate în largul coastei engleze.

Editor : M.C

  • Etichete:
  • marea britanie
  • radio
  • moarte
  • eroare
  • scuze
  • eroare informatică
  • monarh
  • regele charles al iii-lea
  • radio caroline

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top Citite
1
Explicațiile unui jurat Eurovision din R. Moldova pentru votul acordat Alexandrei. Pavel...
2
Kelemen Hunor, după negocierile eșuate de la Cotroceni: Cei care au dat jos Guvernul...
3
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline...
4
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian...
5
Putin a anulat conferinţa de presă și a plecat din China. Ce l-a nemulțumit pe liderul de...

Înapoi la pagina principală